• Management
  • Organigramă
  • Consiliul Administrație
  • Echipa Management
  • Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității
  • Consiliul Reprezentativ al Părinților
  • Consiliul Elevilor
  • Informații de interes public

Management

Colegiul „Richard Wurmbrand” este o instituție de învățământ particular, proprietate a Fundației Filocalia, entitatea care, conform Legii Educației, numește directorul școlii.

Astfel, organizarea și managementul CRW respectă prevederile legale corespunzătoare învățământului particular din România.

Managementul școlii este realizat pe două planuri:

  • Planul viziunii și dezvoltării strategice a școlii – aflat în responsabilitatea Bordului de Garanți ai școlii. Din Bordul de Garanți ai școlii fac parte persoane din România și din străinătate, care pot contribui prin cunoaștere, experiență, resurse sau relații la dezvoltarea școlii. Din Bordul de Garanți face parte obligatoriu reprezentantul Fundației Filocalia;
  • Planul executiv și operațional – realizat de către Consiliul de administrație și de către echipa managerială a CRW. Consiliul de administrație respectă întru totul prevederile legale atât în ceea ce privește componența, cât și responsabilitățile acestuia. Pentru buna administrare a școlii, există echipa managerială formată din directorii școlii și coordonatorii de cicluri, numiți anual prin decizia directorului școlii.

Activitatea de zi cu zi a școlii se află în coordonarea echipei de management în strânsă legătură cu Consiliul de Administrație al școlii.

Organigramă

Consiliul Administrație

Președinte:

  • Prof. dr. Cristian-Ovidiu Lucaci

 

Membri:

  • Dr. Liviu Ursache – membru;
  • Maria – Cristina Șușu  – membru;
  • Camelia Huluba – membru;
  • Teona – Cazimira Mînzală – membru;
  • Liviu Aviziteiței- reprezentantul fondatorilor ;
  • Ovidiu Stoica – reprezentantul părinţilor;
  • Tudor Leonte – reprezentantul elevilor;
  • Marius Rîpanu –  reprezentantul Consiliului Local;

Echipa Management

Prof. dr. Cristian – Ovidiu Lucaci

Prof. dr. Liviu Ursache

Prof. Rebeca – Alina Lucaci

Prof. Maria – Cristina Șușu

Prof. Camelia – Daniela Huluba

Prof. Teona – Cazimira Mînzală

Prof. dr. Anca – Mihaela Căileanu

Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității

Coordonator:

Prof. Andreea -Mihaela Aștefani

 

Membri:

Prof. Anca – Mihaela Căileanu – membru;

Prof. Doina Balan – membru;

Emanuela Moraru – reprezentantul părinţilor;

Amalia Onu – reprezentantul elevilor.

Consiliul Reprezentativ al Părinților

Anul școlar 2022-2023:

Stoica Ovidiu – președinte;

Moraru Emanuela – vicepreședinte;

Ursache Ionel – vicepreședinte;

Botea Adina – membru;

Brăileanu Cristina – membru;

Broșteanu Camelia – membru;

Chelu Ionuț Florian – membru;

Diac Mihaela – membru;

Gherman Liviu Ioan – membru;

Hizan Alina – membru;

Jomir Natalia – membru;

Mihordea Aurelia – membru;

Moisuc Ciprian – membru;

Pîrvu Cornel – membru;

Rad Andreea – membru;

Radu Ionel Țuțu – membru;

Ropotică Lucia – membru;

Rusu Andreea – membru;

Scraba Anamaria – membru;

Tutulan Mihai – membru;

Zagan Cătălin – membru.

 

Director,

Prof. dr. Cristian-Ovidiu Lucaci

Consiliul Elevilor

Anul școlar 2022-2023:

  • Almășanu Ayan Timotei, clasa a IX-a B
  • Blăjuți Federica, clasa a XI-a A
  • Căileanu Ștefan, clasa a X- a
  • Căscăescu Naomi Denisa, clasa a XI-a B
  • Chelariu Irina Maria, clasa XI-a B
  • Huluba Marc, clasa a XI-a B
  • Leonte Călin, clasa a XII-a
  • Leonte Tudor, clasa a XII-a
  • Mangalagiu Irene, clasa a IX-a A
  • Moisuc Alexandru, clasa a X-a
  • Măciucă Patricia, clasa a IX-a B
  • Noajbă Ingrid, clasa a X-a
  • Onu Amalia, clasa a XII-a
  • Perju Rareș Adrian, clasa a XI-a B
  • Rad Sebastian, clasa a IX-a A
  • Sentiveanu Julia Giselle, clasa a X-a

Informații de interes public