„Aspirații. Vise. Entuziasm. Mă gândesc la anii de liceu cu drag. Am intrat în clasa a noua cu un avânt copilăresc, cu dorința de a ști mai multe, nesigură, dezorientată și am întâlnit oameni minunați, am descoperit mediul și căldura pe care le căutam. Anii au trecut, am primit o direcție solidă, am plecat cu un bagaj de cunoștințe, dar, cel mai important, a fost plantată în mine o sămânță care nu va muri niciodată și anume valorile creștine și am rămas cu oameni-modele care s-au implicat în formarea mea, care au dat dovadă de dedicare, de dragoste, de verticalitate. Pot spune că a fost o binecuvântare să fiu parte a acestei școli în care am adoptat principii de viață care aveau să mă susțină în momentele mai grele care au urmat după aceea. Liceul a fost doar o pregătire pentru ceea ce avea să vină.”

„Pe măsură ce creșteam, creștea și dorința mea de a avea impact în viețile celor din jur. Ajunsă la liceu, mare mi-a fost surpriza să descopăr ce forță de schimbare au modelele din jurul meu – profesorii. După ce Dumnezeu mi S-a făcut cunoscut, drumul pe care aveam să îl urmez a fost mai mult decât evident – către catedră.

Cumva am crezut că a lucra cu oamenii, cu copiii, va fi ușor, însă nicidecum nu m-aș fi gândit ce aventură presupune cariera didactică. Aspectul pe care îl iubesc la această meserie este că mereu înveți ceva nou. Nu sunt o persoană căreia să îi placă schimbarea, așa că mă bucur că sunt pusă în situații în care sunt nevoită să ies din zona de confort. Niciun an nu este la fel, nicio clasă nu se poate încadra într-un tipar, fiecare copil este unic și ești provocat să te adaptezi, să schimbi, să inovezi. Pandemia nu a făcut decât să amplifice ceea ce deja descoperisem.

Cred că ceea ce „m-a luat prin surprindere” la această meserie este volumul de muncă din spatele cortinei. Profesorii mei nu s-au plâns niciodată de munca pe care o depun, de implicarea sufletească pe care o presupune interacțiunea zilnică cu elevii și părinții, durerea pe care ți-o provoacă neputința de a ajuta un elev în anumite situații. Totuși, nimic nu se poate compara cu bucuria care te inundă atunci când vezi elevi progresând, când vezi că iau decizii bune în viețile lor, că ajung să devină oameni de caracter, care lasă lumină acolo unde pășesc.

Materia pe care o predau – istoria – mă ajută de multe ori să privesc dincolo de aici și acum și sunt convinsă că, deși uneori lucrurile par să nu se schimbe, fiecare elev care a cunoscut iubirea și susținerea unui profesor în drumul său prin școală către viață își va aminti că impactul fiecăruia dintre noi este esențial pentru a schimba lumea.”

„Eu credeam că dacă aș fi avut șansa să am acel rol, de profesor, și dacă aș fi avut toate cunoștințele științifice necesare, m-aș fi descurcat ireproșabil.

Însă… știam foarte puțin despre ce mă așteaptă… A venit toamna anului 2021 și urma să fiu exact în acel rol la care tot visam de când eram un elev plin de sugestii pentru dascălii mei. În scurtă vreme, m-am trezit îngropat în jungla birocrației sistemului educațional românesc. Trebuia să-mi dezvolt profilul pedagogic individual, să hotărăsc ce abordare să am la clasă și să anticipez fel și fel de scenarii pe care să mă pregătesc să le soluționez. Am realizat atunci imensa responsabilitate a unui profesor, care, în tot ceea ce face la clasă, trebuie să-și ilustreze intențiile bune, pregătirea academică și să direcționeze, de asemenea, copiii spre cariera care li se potrivește cel mai bine. Dintr-odată, teoria temelor puține nu mai era viabilă, căci materia este vastă, iar durata unei lecții este limitată. Lipsa exigenței din notare și atmosfera relaxantă și distractivă nu se potrivesc defel unui obiect școlar precum matematica. Asta pentru că presiunea examenelor apasă constant, din toate direcțiile. Misiunea de a-i atrage pe elevi înspre un obiect precum matematica, fără aceste metode, mi se pare anevoioasă, dar toată truda este răsplătită, de multe ori, spontan, de o privire nedumerită care începe a se limpezi. Relațiile apropiate pe care le am cu elevii mei sunt foarte importante; datorită lor, toată munca mea este o reală plăcere, căci știu că eforturile pe care le depun nu sunt în zadar. Chiar dacă nu toți copiii au înclinații înspre matematică, prețuiesc enorm interacțiunile de la clasă, deoarece ele ne dezvoltă reciproc și continuu.

Să fiu parte a echipei Colegiului „Richard Wurmbrand” și să am parte de experiența de a fi profesor este o onoare! Este copleșitor să descopăr între colegii mei profesori inimi atât de dedicate și atât de preocupate de destinele copiilor!”